Netcamp 2008, Netstartup 2008 prin ochii lui Tica2

Am participat azi la Netcamp ca invitat din partea celor care au aplicat pentru Netstartup.
Ulterior am aflat ca o parte au fost invitati la tot evenimentul, cum a fost si cazul meu, iar alta parte doar la final la Netstartup.

Nu pot sa-mi ascund regretul ca nu am ajuns in finala, desi aveam deja ceva online, functional, si poate-l scuteam si pe Manafu de fazele penibile prin care a trecut la unele din prezentari.

Asa ca, Cristian, poate ar fi bine sa-ti spui si tu punctul de vedere, Nu doar investitorii.

Oricum, eu nu pot decat, sa-i multumesc, ca am fost invitat si ca am participat la un eveniment de la care am avut de invatat multe si in care am cunoscut oameni noi.

Wireless-ul a mers foarte prost sau mai deloc, este singura nota proasta, iar in test numai de bine.

Note:
Dragos Manac - ramane pragmatic - a inserat in prezentare si cu se ocupa, asta ca sa se aleaga si el cu ceva din atatea evenimente.
Vlad Stan - Cauta oameni cu viziune, Nu trebuie sa ajungi la el cu business plan sau alte asemenea lucruri! Nu se uita la ele.  (pacat Vlad ca nu a fost interesant si proiectul nostru www.olimpika.ro, mesajul meu este “voi reveni“)
Calin Fusu - ramane sobru si pe pozitie, in fond are dreptate ca nu gaseste unde sa bage milionul disponibil.  (am avut si confirmarea ca vertimo e mort, nu cred ca-i un secret)
Emi Gal - ramane inca cu nasul pe sus, e tanar … are si motive :)

Felicitari pentru castigatorul de la Netstart-up 2008, a fost singurul mai lucid.

Asta a fost, asta am retinut, am invatat multe.

Daca ar fi sa fac concluzii ar fi:

a) Ca sa startezi un proiect on-line nu ai nevoie de multi bani, dar ai nevoie de “un inceput
b) Cauta sa-ti faci business-ul fara alti investitori.
c) Daca apuci sa vinzi, ceva, candva … nu vinde mai mult de 20% in prima etapa si mai mult de 20% in a doua etapa.
d) Daca chiar vrei sa vinzi peste 50% … atunci te poti gandi la un “exit”
e) Cauta un investitor doar atunci cand chiar ai nevoie de bani, daca ai o idee … nu-i de ajuns!

Tica2

Tags: , , ,

6 Responses to “Netcamp 2008, Netstartup 2008 prin ochii lui Tica2”

  1. Emi Gal Says:

    Eu? cu nasul pe sus? nicidecum. Doar ca n-am gustat deloc “gluma” ta ;-)

  2. danv Says:

    Faptul ca ai ceva online functional nu este un avantaj asa de mare, conceptul si modul cum poti face bani sunt vitale. Ideea ta cu olimpika nu e rea dar nici suficient de bine pozitionata pentru a fi considerata un proiect atractiv, eu as fi mers in alta zona cu ea.

    Revenind la proiectele de ieri: am vazut o parte din prezentarile de pe Trilulilu si dimineata cand am ajuns la Netcamp i-am spus lui Cristi - sunt 2 proiecte care imi plac, daca imi confirma anumite elemente m-ar interesa sa ma implic in finantare pentru unul. Reminders web2.0 a renuntat, a ramas doar taskwriter. Asa ca dupa cum vezi decizia mea a fost luata inainte sa vad prezentarile de sapte minute si chiar nu a fost influentata de ele decat in sensul ca nu am mai descoperit nimic spectaculos, dimpotriva.

    Iar faptul ca investitorii au decis finalistii este foarte bine, ei sunt cei care au venit cu “banii pe masa”, nu cred ca ar fi trebuit si altcineva din partea organizatorilor sa se implice in procesul de selectie.

  3. Tica2 Says:

    Emi era doar o impresie, … desigur era o gluma cu cei 5000 … totul avea la baza faptul ca nu trebuia sa fiti acolo. Eu de exemplu nu am intrat in primii 10, … am inteles de ce, … asa ca eram putin suparat.
    Oricum felicitari pentru eOk si multa bafta!

  4. Tica2 Says:

    Buna Dan, da ai dreptate relativ la cine decide, desi uneori au fost cateva momente penibile, dar asta e!
    Relativ la “ceva functional sau nu” ce pot sa-ti spun eu este, daca excludem partea cu monetizarea, doar asta conteaza. De ce ?
    Pai daca vorbim de un framework doar conceptual sunt vorbe, ideile sunt vorbe, … daca vorbim de un prototip vorbim de ceva ce se poate testa, ceva la care ai lucrat si pe care poti sa-l testezi, vezi ce probleme are si daca/cum le poti depasi.
    Asa ca nu pot decat sa raman pe pozitie!

  5. danv Says:

    Salut Tica2,

    in cazul proiectului tau monetizarea sufera tocmai din cauza conceptului, chiar daca e functional. Imi pare rau ca nu am stat putin de vorba, as fi putut sa-ti fac cateva sugestii asa cum le-am facut si celor de la doctori din ro - si conceptul lor ar putea avea succes dar altfel pozitionat si implicit monetizat.

  6. Tica2 Says:

    Cu prima ocazie Dan! Oricand am nevoie de sfaturi :)

    Tica2

Leave a Reply