Săpămâna trecută, peste 30 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani s-au întrecut în competiţia anuală de şah “Cupa 1 iunie”, destinată aniversării Zilei Internaţionale a Copilului. Concursul a avut loc la Cercul Militar Bârlad între 1 şi 4 iunie şi a fost organizat de instructotul Ioan Mocanu, care a şi oferit cupa, medaliile şi diplomele. Trofeul şi medaliile au fost aduse de acesta tocmai din Statele Unite ale Americii, motiv pentru care concurenţii au fost tentaţi să joace mai bine şi să câştige. Concursul s-a desfăşurat în sistem elveţian, pe durata a şapte runde, fiecare copil având timpul de găndire de o jumătate de oră. “Ca de fiecare dată, şi acest turneu a fost aşteptat cu emoţie, dar şi cu speranţe, de către părinţi şi copii. Câştigătorii au dat dovadă de o pregătire teoretică mai bună, dar şi condiţia fizică şi cea psihică au avut un rol important. Mulţumim, pe această cale, în numele iubitorilor de şah, primarului Constantinescu pentru că s-au montat instalaţii de iluminat la mesele de şah din Grădina publică”, ne-a spus instructorul de şah Ioan Mocanu. La această ediţie, la categoria de vârstă 10-12 ani, Marian Ştefan Lungu a plecat acasă cu trofeul concursului, obţinând un punctaj de 7. Mihai Matei Raţă a obţinut locul al II-lea, iar Gelu Frenţ al III-lea. La categoria 8-10 ani, locul I a fost obţinut de Cătălin Stoian, locul al II-lea de Andu-Florin Munteanu şi locul al III-lea de Robert Secrieru. La categoria 6-8 ani, Petru Mihai s-a remarcat reuşind să obţină locul I. Locul al II-lea a fost adjudecat de Eduard Neagu şi cel de-al III-lea de Laurenţiu Neagu. Exceptând câştigătorul trofeului, dar şi pe ocupantul celui de-al III-lea loc la categoria 6-8 ani, fiecare a primit câte o medalie, o diplomă şi bani. La fete, Angela Maria Pălăduţă a obţinut maximul de puncte, reuşind să se claseze pe primul loc. Daniela Mihaela Chiriac a ieşit pe al II-lea loc şi Iulia Ioniţescu pe locul al III-lea. Primele două clasate au primit câte o medalie, o diplomă şi bani, iar cea de pe locul al III-lea doar o diplomă.
1. ALEX RADULESCU - Agregator video care sa structureze content-ul pe categorii
2. ALEXANDRU MARINESCU - Social network bazat pe profilele noastre online, care sa recomande persoane similare
3. ALIN ADRIAN MATACHE - Un site cu continut viral, dar de calitate.
4. ANDREI VOICA - Licitatii online pentru arta, site-ul retine 30% din vânzari. Sloganul este “arta pentru fiecare”.
5. BOGDAN BOCSE - Collaborative decision-making - Aplicatie online ce permite grupurilor de oameni sa ia decizii comune, in timp real.
Castigator http://decily.com/
6. CATALIN STEFAN TISEANU - Aplicatie web pentru licee (program, content, organizare de evenimente, materii)
7. CATALIN ZAMFIR - OpenCV, portabil pe toate site-urile de joburi, importabil sub format XML… CV standard.
Castigator http://www.openmycv.com/
8. COSTIN MOISE - DrunkenFriendly - cat de drunken firendly este websitul tau
9. CRISTIAN ANDREICA - Comenzi online pentru taxi.
10. MIHAI SEREA - Calendar online pentru evenimente cu focus pe oameni si interactivitate.
11. GEORGE ENEA - Comparator de preturi pentru produse turistice
12. HORIA SABO - Un site web dedicat inchirieriilor de spatii locative fara intermediari
13. LUCIAN APOSTOL - Site dedicat start-up-urilor online - un loc unde antreprenorii ce au idei se intalnesc cu investitorii si facilitarea drumului de la idee la afacere.
14. MILE ROSU - Social Football Project - A First-person Football Player
15. MUGUR FRUNZETTI - Magazin online de latopuri cu selectia celor mai bune 10 produse, stoc permanent si livrarea in maxim 48 de ore la orice comanda
16. NICOLAE ANDRONIC - Agentie de turism online ce ofera pachete de activitati turistice sub forma de bonuri de cadou
18. SORIN IATAN - Eco-educatie - site interactiv eco pentru copiii nostrii
19. TEODOR MINCU - Retea sociala de turisti, pe mobil (si nu numai)
20. VALENTIN VLADESCU - “Ricochee” – aplicatie care permite recuperarea obiectelor pierdute.
21. PETRICA CLEMENT CHIRIAC - Widget pentru bloguri cu advertising.
Introducere partea 4
Introducere partea 5
I. CATALIN ZAMFIR (preselectie) - OpenCV, portabil pe toate site-urile de joburi, importabil sub format XML… CV standard.
Castigator http://www.openmycv.com/
II. ALEXANDRU MARINESCU (preselectie) - Social network bazat pe profilele noastre online, care sa recomande persoane similare
III. BOGDAN BOCSE (preselectie) - Collaborative decision-making - Aplicatie online ce permite grupurilor de oameni sa ia decizii comune, in timp real.
Castigator http://decily.com/
IV. CATALIN STEFAN TISEANU (preselectie) - Aplicatie web pentru licee (program, content, organizare de evenimente, materii)
V. TEODOR MINCU (preselectie) - Retea sociala de turisti, pe mobil (si nu numai)
VI. MILE ROSU (preselectie) - Social Football Project - A First-person Football Player
VII. MUGUR FRUNZETTI (preselectie) - Magazin online de latopuri cu selectia celor mai bune 10 produse, stoc permanent si livrarea in maxim 48 de ore la orice comanda
VIII. OVIDIU NEGREAN (preselectie) - SeVinde.ro
Castigator http://www.sevinde.ro/
Socialwok is a startup based in Singapore. They’ve done some phenomenal work using App Engine and GWT. They visited Google’s Mountain View offices a few days ago and Fred Sauer, Google’s resident GWT and App Engine expert took the opportunity to talk to them about what they liked about GWT. There’s also another video that talks to them about their use of App Engine.